I Malavoglia

Giovanni Verga

Original language · as published

Quannu a Ntoni tornò di la guerra cu la testa rintra lu spiddi, e un gattivu ciuru d'accattari spuntò ntâ via, la Donna Maruzza, chi tutti chiamavanu la Mastra Ntoni, sintìu lu core cadiri e chiancìu a squarciagola. Era nata 'nta casa ricca, ma l'avversità di la vita l'avia misu a tavula sutta manu; ora lu figghiu cchiù virdaru si firmava a casa cu la testa scantata e l'occhi scurusi. L'avi vinutu accussì: a guerra jera finuta e li vecchi amuri e li vecchi paroli parianu svegliari, ma Ntoni ristò comu si avissi persu la via e la vogghia di parlari e ridiri.

La Mastra Ntoni, ca pi tutti era la testa di la casa, pinsava all'affari comu a nassa chi nun poti stari senza piscaturi. Lu casa era 'ntô paisi di Aci Trezza, un paiseddu di scaffali di petri, di scogli affacciati supra lu mari e di case picciule cu finestri e scinnieri. Custì tutti si cunnusciunu; quannu unu teni jurnata cchiù brutta, è pirsuna di l'àutra genti a sapiri e a dari aiutu. Lu capu di la famiglia, Beddu Mazzarò, era mortu n'anticchia danni prima, e la ciurma di figghi l'avia lassatu la fortezza di na casa e na barca ch'era lu patrimonju dâ famigghia.

La vita di li Malavoglia si svolgeva secunnu li saisoni: la pesca e la vendita di l'aragoste, la sysita pi 'u palermitu e li spesi di tutti li jorna; ogni cosa era ragionata e spartuta. C'eranu li figli: Luca, Ntoni, Maruzza e Lia, cu la vecchia nonna padrona. La famiglia sperava chi la rumanza di la barca, la Provvidenza, putissi puru duna rispettuu di stabilità pi li figghi. Ogni decisioni era pisiata comu unu scatu di rete, e la fiducia 'nta la Provvidenza era quasi religiosa.

Un jornu, p'ammattiri li soldi pi cumprari un carusu di ritorno votu a farisi marinaru, decisero di partiri la Barca ppi na viaggia cchiù longa. Lu pensamentu d'un investimentu granni scatinau speranzi e timori. Lu paisi si movìa cu vuci e mormorii: quali era giustu, quali era avventatu? La borsa di la famiglia s'abbassava e la Donna Maruzza talìa la facci di figghi senza truvari cchiù forza e spiranza.

Puru ccu tutti li pinsamenti, la barca partì. Pi nu pocu tuttu parìa bonu: pigghiaru un bon carico e speraru 'n fruttu rittu. Ma lu mari, comu 'na cummara capricciusa, adduprò turna a jucari lu so jocu. Un malannu intempestivu e la perduta di la barca misiru la famiglia 'nta difficurtà granni. Lu paisi, chi prima avìa guardatu cu invidia e curiosità, ora parlava cu compassioni ma senza pudiri rimettere a postu li danni fatti.

Dopu la disgrazza, la Mastra Ntoni si strinciu a tutti: venniru cosi, accuminciaru a fari prestiti, e l'armunia di la casa fu spezzata. Li picciotti pinsaru a sbariari pi truvari travagghiu, e certi scelte foru prese a forza di bisognu. La miseria fici nasciri rancuri e diffidenzi tra vicini; picciotti chi nuddu ni pinsava ca eranu destinati a vita di mari ora avianu a circari strati differenti. Ma lu cori di la Donna Maruzza ristava attaccatu â casa, a la memuria di Beddu Mazzarò e â speranza ca 'na vota o l'autra 'a provvidenza turnassi a lassari paci.